Real Madrid declară război! Clubul cere CONCACAF să blocheze meciul Villarreal – Barcelona din Miami
Tensiuni la cote maxime în La Liga! Gigantul Real Madrid a declanșat un adevărat scandal, după ce a trimis o solicitare oficială către CONCACAF să blocheze desfășurarea partidei dintre Villarreal și Barcelona pe teritoriu american.
Meciul de foc din etapa a 17-a, programat pe 20 decembrie 2025, urmează să se joace pe celebrul stadion „Hard Rock” din Miami. Decizia i-a scos din sărite pe șefii de pe Bernabéu. Aceștia susțin că mutarea derby-ului peste ocean ar distruge total principiul de fair-play! „Considerăm că organizarea acestui meci în afara Spaniei lovește grav în corectitudinea competiției”, au transmis oficialii madrileni într-o adresă către forul nord-american.
Nu e prima dată când Real ridică tonul: clubul a depus deja două plângeri la Consiliul Național pentru Sport din Spania (CSD), dar birocrația spaniolă trenează răspunsurile de luni bune.
Între timp, autoritățile fotbalistice iberice visează de ani buni să exporte un meci de campionat. De data aceasta, planul ar putea deveni realitate, dacă CONCACAF va da undă verde.
Rivalitatea dintre marile cluburi explodează din nou, iar fanii așteaptă cu sufletul la gură verdictul. Un lucru e sigur: „Real Madrid nu vrea ca Villarreal – Barcelona să se joace în Statele Unite!”
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?

Comentarii (0)