Putin refuză să dea ochii cu Zelenski: „Legitimizarea regimului de la Kiev ar fi o problemă uriașă”
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, nu are niciun chef să se întâlnească față în față cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski. Jurnaliștii de la The Washington Post au dezvăluit, citând surse de la vârful diplomației ruse, că Putin consideră că o întâlnire directă i-ar oferi lui Zelenski „o anumită legitimitate politică din partea Moscovei, ceea ce ar crea probleme serioase”.
Poziția oficială a Moscovei este clară: discuții la nivel înalt doar după ce se stabilesc și se negociază toate condițiile. Rușii cer ca Ucraina să fie „neutră”, fără arme nucleare, să-și retragă trupele din DNR, LNR, Zaporojie și Herson, să recunoască internațional aceste regiuni plus Crimeea și să dispară sancțiunile. De cealaltă parte, echipa lui Zelenski a respins de fiecare dată aceste cerințe.
„Kremlinul nu a confirmat niciodată nicio întâlnire Putin-Zelenski”, notează presa occidentală. Chiar dacă Zelenski a spus că ar accepta o discuție cu Putin, dar într-o țară neutră precum Elveția, Austria sau Turcia, nu la Moscova, rușii nu par impresionați.
Potrivit unor surse din Bloomberg și Reuters, în joc intră și fostul președinte american Donald Trump, care ar fi încercat să medieze o întâlnire, dar Putin ar fi pus presiuni pentru retragerea totală a armatei ucrainene din Donbas. În schimb, Moscova ar fi dispusă să înghețe frontul în regiunile Zaporojie și Herson și, la schimb, să returneze Ucrainei anumite teritorii ocupate în Sumî și Harkov.
Zelenski a dat de înțeles că nu vrea să meargă la Moscova sub nicio formă, dar nu exclude o întâlnire cu Putin pe teren neutru: „O încetare a focului ar fi cel mai bun rezultat posibil al unei întâlniri”, a declarat liderul de la Kiev.
În acest moment, șansele unei întrevederi între cei doi președinți par ca și inexistente, iar războiul nervilor continuă la cel mai înalt nivel.
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?

Comentarii (0)