Nicolae Stanciu, transfer de senzație la Genoa! Fost coleg FCSB, în extaz: „Are o carieră fantastică”
Nicolae Stanciu, căpitanul echipei naționale a României, a ajuns în această iarnă la Genoa, acolo unde acționar majoritar este Dan Șucu din 2024. Transferul său a atras atenția fanilor, dar și a foștilor colegi de la FCSB.
Fostul mijlocaș ofensiv al roș-albaștrilor, Jugurtha Hamroun, a avut doar cuvinte mari pentru Stanciu. „Am jucat cu el la FCSB și sunt mândru că am avut șansa asta. E un jucător extraordinar, spectaculos, foarte bun. A fost mereu important, la club și la națională. Are o carieră fantastică și e un om de caracter”, a declarat Hamroun pentru Sport.ro.
Startul de sezon a fost complicat pentru Genoa, cu șase înfrângeri și trei remize în primele nouă etape. Prima victorie a venit abia pe 3 noiembrie, scor 2-0, în deplasare cu Sassuolo. În prezent, echipa pregătită de Daniele De Rossi se află pe locul 17 în Serie A, cu 14 puncte, în lupta pentru evitarea retrogradării.
La 32 de ani, Nicolae Stanciu este liderul „tricolorilor”, cu 84 de selecții și 15 goluri pentru România. Între 2013 și 2016, la FCSB, a cucerit două titluri de campion și a bifat 136 de meciuri, 33 de goluri și 24 de pase decisive.
După ce a evoluat în Cehia, Arabia Saudită și China, Stanciu a revenit în prim-planul fotbalului european, semnând cu Genoa. În acest sezon, mijlocașul a strâns șase apariții și un gol, iar pe 29 decembrie urmează un duel de foc cu AS Roma, de la ora 21:45.
Potrivit Transfermarkt, Stanciu este cotat la două milioane de euro.
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?

Comentarii (0)