Întâlnirea bombă Trump-Putin, dată peste cap! Războiul din Ucraina blochează summitul anului
Planurile pentru mult-așteptatul summit între Donald Trump și Vladimir Putin au fost amânate pe termen nedefinit! Divergențele crunte dintre cei doi lideri pe tema sfârșitului războiului din Ucraina au pus frână negocierilor de pace, iar întâlnirea istorică nu mai are loc prea curând.
Totul trebuia să înceapă cu o rundă preliminară între cei mai influenți diplomați din SUA și Rusia. Secretarul de stat american Marco Rubio trebuia să dea piept cu temutul ministru rus Serghei Lavrov, dar, surpriză, reuniunea a fost anulată în ultimul moment! Casa Albă a confirmat: „Întâlnirea așteptată dintre Rubio și Lavrov a fost amânată pentru moment”.
În spatele ușilor închise, lucrurile nu merg deloc bine. Surse de la Washington susțin că „poziția Rusiei nu a evoluat suficient dincolo de poziția sa maximalistă”. Moscova cere ca Ucraina să cedeze regiunea Donețk, în timp ce Trump face presiuni pentru o încetare imediată a ostilităților. Secretarul de presă adjunct al Casei Albe, Anna Kelly, a declarat răspicat: „Președintele Trump a lucrat constant pentru a găsi o soluție pașnică și diplomatică pentru a pune capăt acestui război fără sens și pentru a opri masacrele”.
Nici rușii nu se lasă mai prejos. Kremlinul a numit discuțiile recente drept „constructive”, dar purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a ironizat situația: „Nu poți amâna ceea ce nu a fost programat”.
Ultima dată când Trump și Putin s-au văzut față în față a fost acum două luni, la Anchorage, Alaska. Maratonul de trei ore s-a terminat fără vreo înțelegere. Între timp, Trump insistă: „Kievul și Moscova trebuie să oprească războiul imediat”.
Pentru moment, nu există vreo șansă ca summitul Trump–Putin să aibă loc săptămâna viitoare, iar negocierile de culise continuă. Toată lumea așteaptă să vadă cine va ceda primul, dar războiul din Ucraina continuă să țină pe loc marea întâlnire a anului!
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?

Comentarii (0)