Gigi Becali nu se lasă! Ce ofertă uriașă i-a făcut lui Louis Munteanu ca să-l aducă la FCSB
Gigi Becali insistă să-l aducă pe Louis Munteanu la FCSB, chiar dacă negocierile au întâmpinat obstacole serioase. Atacantul de 23 de ani, legitimat la CFR Cluj, a cerut inițial un salariu de 60.000 de euro pe lună, sumă pe care patronul vicecampioanei nu a fost dispus să o plătească.
Potrivit jurnalistului Emanuel Roșu, ultima ofertă transmisă de Becali este una considerabilă: 30.000 de euro salariu lunar, care, cu tot cu bonusuri, poate ajunge la 45.000 de euro. Chiar și așa, totul depinde acum de decizia lui Munteanu.
Pe marginea negocierilor, atacantul nu a dat prea multe detalii, dar a lăsat de înțeles că nu va accepta orice: „Sunt bine, îmi văd de treaba mea acum. Ce s-a întâmplat? Nimic, ce să se întâmple? Când o să vină iarna o să aflaţi. Nu sunt aici să vorbesc despre oferte. Mai este o lună şi o să aflaţi ce se întâmplă. Cu ce am fost obraznic eu? Trebuia să mă duc pe condiţiile lui? Vă daţi seama că am cerut ce merit şi dacă nu a vrut să-mi ofere, asta a fost”.
Louis Munteanu a fost transferat de CFR Cluj de la Fiorentina pentru 2,3 milioane de euro în vara anului trecut. După ce sezonul trecut a fost golgheterul SuperLigii cu 23 de goluri, acum trece printr-o perioadă mai slabă, cu doar 2 goluri și 3 pase decisive în 16 meciuri. Potrivit Transfermarkt, valoarea sa de piață este de 5 milioane de euro.
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?

Comentarii (0)