Gigi Becali dă afară primul titular de la FCSB după seria dezastruoasă! Târnovanu out, Zima intră direct titular la meciul cu Fenerbahce
La doar două săptămâni de la reluarea sezonului, FCSB e lovită de o criză majoră, după trei înfrângeri consecutive: 0-1 cu FC Argeș, 1-4 cu Dinamo Zagreb și 1-4 cu CFR Cluj. Ambițiile de titlu s-au spulberat rapid, iar Gigi Becali a răbufnit, luând decizii radicale.
„Prima măsură? Zima în poartă! Târnovanu e vinovat la trei goluri, în seara asta! Deci, asta e sigur. O să schimb portarul„, a declarat patronul roș-albaștrilor, vizibil nemulțumit de prestația lui Ștefan Târnovanu.
Astfel, Lukas Zima va fi titularizat direct în următorul meci important, cel cu Fenerbahce, programat joi, de la ora 22:00, pe Arena Națională. Dacă va reuși să impresioneze, portarul ceh ar putea apăra și în campionat, pe 1 februarie, împotriva celor de la Csikszereda.
Schimbarea vine după ce Târnovanu a fost criticat încă de la pauza meciului cu CFR Cluj, fiind considerat responsabil pentru trei dintre golurile primite. Decizia lui Becali anunță o posibilă „revoluție” la echipă, pe fondul rezultatelor slabe din acest început de an.
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?

Comentarii (0)