FCSB dă lovitura în Olanda! Victorie senzațională cu Go Ahead Eagles, dar nimeni nu știe de ce în campionat nu merge!
FCSB a produs surpriza serii în Europa League, după ce a învins cu 1-0 pe terenul celor de la Go Ahead Eagles, chiar în Olanda! Golul a fost semnat de David Miculescu, în minutul 13, după o pasă impecabilă de la Denis Alibec. Fostul jucător de la UTA a șutat din întoarcere, de la 12 metri, fără nicio șansă pentru portarul olandezilor.
După fluierul final, fostul selecționer al naționalei U21, Daniel Pancu, a recunoscut rolul decisiv al experienței europene a roș-albaștrilor: „Cei de la FCSB au absorbit foarte bine și ușor presiunea olandezilor. În a doua repriză, chiar dacă au lăsat inițiativa și posesia lui Go Ahead Eagles, foarte greu și-au găsit spații olandezii. FCSB a interpretat foarte bine și cred că decisiv în această victorie a fost experiența europeană și tradiția net superioară olandezilor”, a declarat Pancu la GSP Live.
Totuși, Pancu a ridicat o întrebare care îi macină pe toți fanii: de ce FCSB merge brici în cupele europene, dar se chinuie rău în campionat? „E un paradox, deci nu putem explica. Nu are nimeni nicio explicație. Nimeni nu știe și nu poate explica. Nici măcar cei de acolo nu știu. Au fost mulți specialiști care au insistat pe durata scăzută de pregătire, dar a fost la fel ca în sezonul trecut. S-a spus că echipa e obosită psihic sau fizic, dar nu ai putea să te califici într-o grupă dacă ai fi obosit fizic sau psihic. În Europa pot și în campionat nu pot?!”, a spus Pancu, vizibil contrariat.
FCSB a început cu dreptul aventura în faza principală a Europa League și deja poate visa la primăvara europeană. Următorul meci din grupă va fi pe 2 octombrie, acasă, cu Young Boys Berna. Rămâne însă misterul care bântuie vestiarul roș-albaștrilor: cum e posibil să bată în Europa, dar să piardă acasă pe bandă rulantă?
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?

Comentarii (0)