FAKE NEWS: 1,7 milioane de soldați ucraineni „dispăruți sau morți”? Propaganda dă în penibil
Propaganda rusească a explodat din nou cu cifre aberante, susținând că „1,7 milioane de militari ucraineni” ar fi morți sau dispăruți în războiul cu Rusia. Centrul ucrainean pentru Combaterea Dezinformării (CPD) a reacționat imediat și a punctat că această informație falsă este menită să demoralizeze societatea ucraineană și să slăbească sprijinul internațional pentru Kiev.
„Ucraina nu a avut niciodată o armată regulată de 1,7 milioane de oameni”, au transmis oficialii de la Kiev, subliniind caracterul grotesc al minciunii.
La începutul lui 2025, însuși Volodimir Zelenski anunța că forțele armate ucrainene numără 880.000 de militari. În plus, Zelenski a subliniat că pierderile rusești ar fi de trei ori mai mari decât cele ale ucrainenilor.
Potrivit Statului Major General al Ucrainei, de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie 2022, și până în august 2025, forțele rusești ar fi pierdut peste 1.072.700 de militari (morți sau răniți). În același timp, pierderile reale ale armatei ucrainene s-ar situa între 300.000 și 350.000 de militari – adică de peste cinci ori mai puțin decât „suma” vehiculată de propaganda de la Moscova.
CPD avertizează: „Scopul dezinformării este de a convinge lumea de ‘epuizarea și ineficiența Forțelor Armate ale Ucrainei’”. Între timp, armata ucraineană continuă să reziste și chiar să lanseze contraofensive pe teritoriul Rusiei, dovadă clară că fake-news-ul rusesc nu are nicio legătură cu realitatea.
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?

Comentarii (0)