Duminică, 4 octombrie 2026 EUR 5,3488 USD 4,7651

ANM a extins la 11 județe avertizarea de Cod portocaliu de caniculă

· 1 min citire · 108 citiri
1 mincitire 108citiri
Ascultă articolulVoce în limba română
0:001:42
FacebookDistribuie pe Facebook
ANM a extins la 11 județe avertizarea de Cod portocaliu de caniculă
Sursa foto: Echipa F5XMedia.ro

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat joi că numărul județelor aflate sub avertizare de Cod portocaliu de caniculă a crescut la 11, față de 8 anterior.

Potrivit actualizărilor, avertizarea este valabilă până vineri dimineața, la ora 10:00. Zonele vizate sunt Banat, Crișana, vestul și sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei și al Transilvaniei, unde temperaturile maxime se vor situa între 35 și 39 de grade, cu cele mai ridicate valori în vest și sud-vest.

Județele aflate sub Cod portocaliu sunt: Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Arad, Timiș, Bihor și Satu Mare. ANM avertizează că va fi caniculă, cu disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Pe timpul nopții, local vor fi înregistrate temperaturi minime de 20 până la 26 de grade.

Restul țării, cu excepția județelor Constanța și Tulcea, este sub Cod galben de temperaturi ridicate, caniculă, disconfort termic și nopți tropicale. În Moldova, Maramureș, cea mai mare parte din Transilvania și Muntenia, precum și în nordul Olteniei, maximele vor fi între 34 și 37 de grade. Și aici, indicele ITU va atinge și depăși pragul critic.

Totodată, de joi de la ora 10:00 până luni, 24 august, la ora 10:00, este în vigoare o informare meteo care atenționează asupra unui val de căldură extins și intensificat la nivel național. Temperaturile maxime se vor situa în general între 34 și 39 de grade, cu cele mai ridicate valori în vest și sud-vest. Local, nopțile vor rămâne tropicale, cu minime între 20 și 26 de grade.

Ți-a fost util articolul?

Facebook
Autor Redactor Alexandru Razvan

Dacă ți-a placut această știre, nu uita să lași un comentariu sau să o distribui pe rețelele de socializare. Îți multumesc că ești aici și faci parte din comunitatea EQYNews!

Toate articolele

Comentarii (0)

Fii primul care comentează

Adresa de email nu se publică. Comentariile sunt moderate.