Alexandru Băluţă, OUT de la LAFC după doar 14 minute pe teren! Anunț oficial din SUA
Transferul lui Alexandru Băluţă la Los Angeles FC a fost o surpriză vara aceasta, dar aventura în MLS s-a încheiat rapid pentru atacantul român de 32 de ani. Cumpărat de la FCSB și cotat la 900.000 de euro, Băluţă a prins doar 14 minute pe teren la echipa lui Son și Hugo Lloris.
Clubul american a transmis că Băluţă a fost trecut în MLS Re-Entry Process, procedură care permite altor cluburi să-l preia gratuit. În comunicatul oficial, LAFC precizează: „Ochoa și Raposo sunt eligibili pentru statutul de jucători liberi de contract, în timp ce Băluță, Jailson și Saldana vor fi eligibili pentru procesul de reintrare în MLS. Clubul este în continuare în discuții pentru păstrarea lui Raposo”.
După debutul său cu Toronto, Băluţă a fost lăudat de antrenorul Steve Cherundolo: „Din punct de vedere tehnic, Băluță este un jucător foarte talentat, experimentat, care poate ajuta cu adevărat în ultima treime a terenului cu finalizări, fie că este vorba de o pasă finală sau o finalizare de unul singur, găsirea de oportunități și goluri. Este foarte rapid în spații mici. Am avut câteva meciuri recent în care nu a fost foarte ușor să spargi echipele dintr-un blocaj lung, iar Alex este un jucător care are toate instrumentele și experiența necesare pentru a face asta”.
Totuși, la scurt timp după debut, românul nu a mai prins niciun minut la LAFC din 9 octombrie. Dacă nu va fi preluat de altă echipă din MLS, Băluţă îşi poate căuta un nou club în alt campionat.
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?

Comentarii (0)