Bomba anului în finanțele publice! Vicepremierul Tanczos Barna anunță tăierea bruscă a obiceiului de a cheltui tot bugetul în primele luni și de a cere bani suplimentari la rectificare. „Sunt foarte multe instituţii care s-au obişnuit să-şi cheltuie toţi banii în primele şapte-opt luni, să vină rectificarea, să întindă mâna iarăşi, mai vrem bani, că ni s-au terminat banii. Păi, nu mai merge. Şi o să fie primul an când nu mai merge şi o să fie primul an, 2025, când nu o să mai primească prin rectificare alţi bani.” a transmis răspicat Barna.
Oficialul a dezvăluit la Antena 3 că în 2025, ministerele nu vor primi niciun leu în plus față de alocările inițiale. Vor trebui să se descurce cu ce au. „Va fi un an fără precedent, dar în sfârşit se face ordine şi se face bugetul aşa cum trebuie la începutul anului şi fiecare trebuie să se descurce cu banii pe care îi are de la un început”, a punctat vicepremierul.
Barna a recunoscut că, până acum, fiecare minister și-a crescut cheltuielile cu personalul și funcționarea fără măsură. „Fiecare minister a cheltuit în neştire până atunci”, a spus el. Deși a cerut reducere cu 5% a costurilor, „foarte multe ministere timp de luni de zile n-au mişcat niciun deget”.
Cu peste 1.300.000 de angajați la stat și cheltuieli lunare de 14 miliarde de lei doar pe salarii și personal, Barna anunță: stop angajărilor și reducere forțată a sumelor. „Probabil primele semne se vor vedea în septembrie”, a estimat vicepremierul.
2025 se anunță un adevărat cutremur pentru instituțiile bugetare: fără bani suplimentari, fără milă! Rămâne de văzut cine va supraviețui și cine va intra în colaps financiar.