Senatorul de Prahova Ninel Peia a transmis un mesaj dedicat începutului exilului Regelui Mihai care s-a produs la 3 ianuarie 1948.
Iată textul mesajului:
„La 3 ianuarie 1948, pe peronul Gării Sinaia, se petrecea un act nedrept. Regele Mihai al României, care abdicase pe 30 decmebrie 1947, sub amenințări dure, nedemne de un politician, fie el și comunist, cum era dr.Petru Groza, pleca din România.
În memoriile sale, MS Regele Mihai a rememorat mometul în care Garda Regală era întoarsă cu spatele. Unul dintre soldați a îndrăznit să întoarcă plângând capul, să-și vadă Regele pentru ultima dată. Trenul era dirijat personal de către Alexandru Nicolschi, șef al noilor structuri de securitate comuniste. Până la ieșirea trenului din România, în Ungaria, Regele și mama sa, Regina Elena s-au temut pentru viața lor. Nu au știut exact dacă trenul va trece în Ungaria sau se va opri într-o zonă cu vreo temniță politică.
Până în 1992, Regele nu a mai ajuns în România. Abia în 1997 și-a reprimit cetățenia pe care o pierduse în 1948. Abia la 25 octombrie 2011, când a împlinit 90 de ani, Regele a vorbit Parlamentului României.
Să nu uităm că după 1997, Regele Mihai a depus toate eforturile diplomatice pentru ca România să fie ceea ce este astăzi, o țară membră a UE și a NATO. Avea să treacă în eternitate la 5 decembrie 2017. Cu un an înainte, Regina Ana, soția MS Regelui Mihai avea să treacă la Domnul.
Acum 77 de ani, un lider autentic era alungat din țara pe care o slujise. Primise decorații de la cei mai importanți oameni ai momentului, atât din Est cât și din Vest. În cei 44 de ani de exil, Regele nu și-a uitat Neamul și Țara”