Secretarul de Stat al SUA (post similar celui de Ministru al Afacerilor Externe din guvernele europene)Anthony Blinken a făcut o declarație oficială pentru postul de televiziune CNN în cursul căreia a precizat faptul că Ucraina ar fi eliberat 50% din suprafața teritoriului său pe care o controlau forțele militare ruse de ocupație.
Secretarul de Stat Anthony Blinken a declarat:
„ A fost eliberat deja în jur de 50% din ceea ce fusese ocupat iniţial. Acestea sunt încă zilele de la relativ începutul contraofensivei. Este greu! Aceasta nu se va încheia în următoarea săptămână sau două. Cred că vom continua să urmărim aceasta câteva luni”.
Totuși, declarația oficialului american trebuie interpretată în cheia unei rezerve față de un viitor tot mai nesigur al contraofesivei ucrainene. Asta, pentru că inclusiv președintele Zelenski, liderul de la Kiev, potrivit unor surse oficiale preluate de Pro TV a arătat că această replică a Ucrainei a început „mai încet decât se dorea”.
Sursa foto: pro TV