Rusia respinge acuzațiile României privind încălcarea spațiului aerian de către drone rusești
Ministerul de Externe al Rusiei a declarat marți seară că acuzațiile aduse de România, potrivit cărora drone rusești ar fi violat spațiul aerian românesc, sunt neîntemeiate. Moscova a anunțat că va răspunde la expulzarea unui diplomat rus de către autoritățile de la București.
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a transmis într-o postare pe site-ul instituției că „poporul român nu ar fi de acord cu acuzațiile guvernului său” și a îndemnat la o „judecată sănătoasă” privind poziția față de conflictul dintre Rusia și Ucraina, care durează de peste patru ani.
„Respingem aceste ultime acuzații nefondate. Incidentele înscenate și materialele lor de propagandă arată tentativa conducerii românești de a acoperi rezultatele dezastruoase ale poziției lor iresponsabile în susținerea regimului de la Kiev”, a declarat Zaharova.
Ea a adăugat că „nimeni nu ar trebui să fie surprins de cererea tot mai mare de judecată sănătoasă în comunitatea locală când vine vorba de Ucraina și de bufoneriile liderilor săi”. Zaharova a mai precizat că România va primi un „răspuns adecvat” la acțiunile sale.
Ministerul de Externe din România a anunțat luni că a expulzat un diplomat de la ambasada rusă după ce spațiul aerian al țării ar fi fost încălcat în mod repetat. Piloții români de avioane de luptă F-16 au doborât trei drone în tot atâtea zile, începând de vineri, pe fondul intensificării atacurilor Rusiei asupra Ucrainei. În mai, o dronă de proveniență rusă s-a prăbușit peste un bloc din Galați, rănind o femeie și un minor.
Ți-a fost util articolul?
Ne pare rău. Ce a lipsit?

Comentarii (0)