Mesianismul se deefinește în sens teologic drept speranța sosirii „Unsului lui Dumnezeu”, „Messiah”, numit în limba română Messia. Adică exact ce înseamnă și Hristos, în greaca Noului-Testament. Literatura a avut și ea genul mesianic,pe care în literatura română l-a slujit Octavian Goga. Numai că el și alții, l-au impus în politică. Iar avatarurile sale se văd și astăzi.
Mesianismul și principalul său avatar: suveranismul carlist
Carol al II-lea a fost toată viața lui un răzvrătit. Avându-l ca profesor pe Nicolae Iorga, Carol a crescut cu idei poporaniste, sămănătoriste. Ba chiar cât l-a avut ca mentor pe elvețianul Arnold Möhrlen, a avut și unele idei stângiste, să nu le zicem socialiste de-a dreptul. În construirea suveranismului său, Carol al II-lea s-a bazat pe antisemitism. Elita intelectualității românești, chiar în pașoptism avea o doză de antisemitism. Originea antisemitismului românesc nu total diferită de izvorul de unde s-a adăpat Adolf Hitler. Intelectualitatea pașoptistă avea inoculată ideologia statului care până la Cuza era patronat de Biserica Ortodoxă încă fără autocefalie dar cu autoritate de facto: evreii, potrivit preoților ortodocși medievali și a mentorilor lor ar fi fost „vinovați” de crucificarea lui Hristos. Evident, asta nu poate fi adevărat! Evreii au avut susținerea romanilor care le-au dat apă la moară prin Pilat din Pont.
Hitler s-a alimentat dintr-un antisemitism social, economic, având și el înrâurirea antisemitismului părintelui Reformei Martin Luther. De fapt, el a fost cel care i-a învinovățit pe evrei că ar fi stat la baza crucificării Mântuitorului. Carol al II-lea nu face decât să caute oamenii potriviți. Evident, din Vechiul Regat îi avea pe Nicolae Iorga și pe AC Cuza, acesta din urmă, un antisemit notoriu. De peste munți, l-a avut pe poetul Octavian Goga. Pe acesta l-a opus lui Iuliu Maniu, veșnicul nemulțumit de Marea Unire. Un al treilea alimentator al antisemitismului a fost primul Patriarh al României, Elie Miron Cristea. Acesta s-a pus în slujba lui Carol al II-lea, a devenit primul șef de Guvern cleric. Carol al II-lea reinstaura un Ev Mediu simmbolic, politic, ultraortodox în plină contemporaneitate. Legislația „de românizare” la care Goga și Miron Cristea au contribuit e relevantă.
Mesianismul și cel de-al doilea avatar: legionarismul
Mesianismul legionar se deosebește la origine de mesianismele lui Hitler și Mussolini sau Franco. Dictatorii sus-numiți aveau o doză de ateism maximă la Hitler, moderată la Mussolini ca socialist și foarte puțin sesizabilă la Franco. Hitler era antisemit visceral. Italia și Spania, trecând prin Inchiziție, cumva nu mai aveau problema asta. Ca dictatori, italianul și spaniolul au încurajat catolicismul de cabinet, cum se zice. Evreii erau prea prezenți în toate sectoarele ca să se poată dezlănțui contra lor ce fusese în Germania lui Hitler. Mussolini îi dă apă la moară lui Hitler când se aliază cu el, iar Hitler îi pune condiția: eliminarea evreilor contra sprijin militar. Deportările masive din Italia încep după 1943. Un lagăr de exterminare a evreilor este abia în Republica Socială de la Salo, deci după debarcarea lui Mussolini. Se știe că trupele fasciste în teritoriile administrate în Grecia sau fosta Iugoslavie uneori au reușit să apere evreii scăpați din iadul nazist. Evident, Mussolini nu poate fi disculpat, pentru că, pe măsură ce era tot mai dependent de Hitler, i-a urmat nolens-volens politica antisemită.
Carlismul și intelectualismul lui Iorga și AC Cuza
Legionarismul lui Corneliu Zelea Codreanu are două rădăcini: mesianismul, Codreanu crescând cu poeziile lui Goga și antisemitismul duo-ului politic Nicolae Iorga – AC Cuza. Mai crescuse și cu antisemitismul jurnalistic al lui Mihai Eminescu. AC Cuza este nașul de cununie al lui Codreanu în nunta sa de la Focșani. Iorga impulsionase și el sentimentele sale antisemite. Evident, elevul Codreanu era obsedat să-și depășească maeștrii. Adică a ieșit din LANC -ul lui Cuza. Nu agrea nici Partidul Naționalist Democrat al lui Iorga și nici „Neamul Românesc”, oficiosul acestuia. De ce oare i-a strigat (în scrisoarea deschisă faimoasă) învățăcelul Codreanu „Ești un necinstit sufletește!” lui Iorga, atrăgându-și pedeapsa cu închisoarea, devenită antecamera asasinării sale? Codreanu nu înțelegea de ce Iorga, refugiat în Frontul Renașterii Naționale al lui Carol al II-lea, nu trecuse la next level după moartea suspectă a lui Goga. Evident, AC Cuza era văzut drept naționalist și antisemit „de cabinet”: Adică el, public, conversa doar în franceză, iar în privat făcea afaceri chiar și cu unii evrei! Nae Ionescu era axat mai mult spre discursuri înalte, spre filosofie anti-semită. Nu era om de acțiune! Adică nu era asemeni lui Codreanu, să treacă de la condei la revolver.
Antonesciansimul, avatarul mesianic născut din decăderea legionarismului și ridicarea comunismului mondial
Mesianismul, evident, era în fondul ideologic rudimentar al lui Ion Antonescu. Acesta era diplomat militar, după ce fusese agent de reprimare a răscoalei de la 1907 și ofițer pe frontul Marelui Război. Antonescu avea ca mamă vitregă o evreică, iar asta i-a mai adăugat ceva în plus la doza de antisemitism nativă. Fiu de militar, cu o mamă bună religioasă, era clar de ce antisemitismul îi curgea prin vine.
Legionarismul a decăzut din acea ideologie extremistă ultra-religioasă inițiatică prin venirea la comanda Legiunii a lui Horia Sima. Horia Sima a încercat să subordoneze Legiunea lui Hitler. Care Hitler, cumva fusese mulțumit de Carol al II-lea care îl asasinase pe Codreanu. Codreanu îi făcea concurență lui Hitler în România. Hitler dorea un fel de Lukov bulgar sau Quisling norvegian. Nu voia un Ante Pavelic croat. Deci Sima era mai acceptabil, dar între el și Antonescu, este clar de ce Hitler, cu toată opoziția latentă dar și zgmotoasă a SS-ului lui Himmler, l-a preferat pe Antonescu.
Antonescu, asemeni lui Hitler aveau un dușman comun: comunismul sovietic. Pentru cei doi dictatori, comunismul era creat de evrei ca să domine lumea. Așadar, echivalența lipsită de fundament „evreu=comunist” sau ”comunist=evreu” era crezul lor politic. De asta au ales profund imorala și criminala soluție „curățarea terenului” ca antecameră la macabra și criminală „soluție finală”. Stalin a fost și el antisemit, dar el, seminarist ortodox la bază fiind, a avut grijă să-și mascheze antisemitismul notoriu în sintagmele „troțkist”, „complotist internațional”, pe care le așeza peste eticheta de „dușman al poporului” celui căzut în dizgrație. Stalin extermina evreii ideologic nu rasial.
Matrioșka mesianic-suveranistă și păpușile contemporane
Astăzi, suveranismul este ca o matrioșkă. Ies din ea „păpușele” de genul George Simion, Diana Iovanovici Șoșoacă. Din acea matrioșkă antisemită, antonesciană au ieșit la vremea lor Nicolae Ceaușescu, Corneliu Vadim Tudor. Nicolae Ceaușescu și-a creat regimul între naționalismul carlist și militarismul antonescian. Evident, ambele marcate de antisemitism. Ceaușescu n-a trimis evreii în lagăre, i-a vândut pe bani grei statului Israel. Ceaușescu n-a trecut Prutul niciodată faptic. Evident nu avea cum s-o facă! Și-a încheiat domnia și viața în fața unui comando care l-a executat la Târgoviște înainte să ceară condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov.
Evident, ar fi fost o idioțenie, pactul respectiv a fost anulat de jure la 22 iunie 1941 când Germania nazistă a atacat URSS comunistă. Că au rămas efectele este cu totul altceva. Una din cele două semnatare din 1939, URSS a căsăpit-o pe cealaltă în 1945 și a rămas cu ce avea. Nu știu cine a zis-o, dar este o frază valabilă: „niciodată unui învingător nu-i cere cineva socoteală”. Evident, măcar în primii ani imediat după încheierea păcii care-i consfințea victoria.
Ion Iliescu a încercat și el să minimalizeze ideea Holocaustului în România, dar s-a repliat repede! S-a văzut școala lui de la Moscova, cu dascălii cominterniști și staliniști. A știut să o dreagă repede, dar Corneliu Vadim Tudor a reînviat antonescianismul și ce a mai putut din legionarism. Adică, a scos la înaintare toți ofițerii superiori ceaușiști care fuseseră crescuți la Școala Militară cu imaginea pseudo-eroului Antonescu.
Sezonul epigonilor
George Simion a preluat doctrina vadimistă a Basarabiei reunite cu România, evident, pe filiera mult diluată lansată de Traian Băsescu. Asemeni lui Codreanu, Simion s-a arătat nemulțumit de maestrul său Traian Băsescu. Băsescu și-a dorit apropierea de Republica Moldova când se pregătea să finalizeze al doilea mandat.
Diana Iovanovici Șoșoacă, dacă este să-i dăm credit lui Adrian Năstase a venit din rândul micilor consilieri de miniștri ai Guvernului Năstase. Adică tot din matricea „pesedist-iliesciană” Diana Iovanovici Șoșoacă a fost, deși ea a negat cu vehemență, consilier juridic în staff-ul ministrului Eugen Dijmărescu. Acesta era Ministru delegat pentru Comerț.
Cei doi au fost aliați în AUR ea senator de Iași, el deputat de București, apoi s-au certat. Ea a devenit lider de partid la SOS, apoi europarlamentar, el a devenit liderul AUR, trecându-i în planul doi pe fondatorul și primul său angajator, Marius Lulea și pe copreședintele inițial Claudiu Târziu.
Mesianismul este așadar acea ideologie literar-politică menită să înfierbânte mințile în momente de criză. Eu i-aș zice un soi de „gripă electoală”.
Sursa foto: Arhivă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți F5xMedia și pe 