O delegație de top de la FMI aterizează astăzi la București! Misiunea, condusă de temutul Joong Shik Kang, va sta în capitală până pe 12 septembrie 2025, iar atmosfera e mai tensionată ca niciodată.
Echipa de la Fondul Monetar Internațional vrea să ia pulsul economiei românești, după ce prognozele pentru acest an au fost grav înrăutățite. În aprilie 2025, specialiștii FMI au tăiat din optimism și au anunțat că România nu va mai crește cu 3,3%, ci doar cu 1,6%!
Într-un comunicat-șoc, instituția a precizat: „Echipa Fondului va analiza recentele evoluții și politici economice. Va avea întâlniri cu oficiali din cadrul Ministerului Finanțelor, Băncii Naționale a României, și alte agenții guvernamentale, precum și cu reprezentanți ai sectorului privat și ai organizațiilor neguvernamentale”.
Aceasta este a doua vizită FMI în 2025, după un control similar în februarie, tot sub bagheta lui Joong Shik Kang. Deși România NU are la acest moment un acord de împrumut cu FMI, consultările sunt obligatorii pentru toate țările membre și vizează analiza la sânge a finanțelor țării.
Mai mult, în iunie, FMI a venit cu recomandări clare pentru reformarea sistemului de taxe din România, semn că și la această vizită se pot lăsa cu avertismente dure. Specialiștii avertizează că aceste consultări ar putea dicta politicile financiare și economice ale următorului an.
Rămâne de văzut ce verdict va da FMI și dacă oficialii români vor scăpa fără noi măsuri dure.